Satira suedeză „The Square” a câștigat Palme d”Or. Lista câștigătorilor de la Cannes

Satira suedeză „The Square a câștigat Palme d''Or. Lista câștigătorilor de la Cannes
Publicat: 29/05/2017, 08:18

În onoarea celei de-a 70-a aniversări, juriul a creat un premiu special pentru actrița Nicole Kidman, care a jucat în patru filme în acest an, proiectate la Cannes, inclusiv în lungmetrajele din competiție, „The Killing of a Sacred Deer” și „The Beguiled,” dar și în cel de-al 2-lea sezon al „Top of the Lake” și în proiecția specială a „How to Talk to Girls at Parties.”

Trofeul Grand Prix a mers către regizorul filmului „BPM (Beats Per Minute),” Robin Campillo, care a venit cu un film profund uman despre lupta din anii 90 contra SIDA, plasată în Franța, pe fondul mișcării pentru drepturile persoanelor gay. „BPM” marchează prima prezență a regizorului francez Campillo în competiția Festivalului de la Cannes.

Premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit Sofiei Coppola pentru „The Beguiled,” o adaptare a romanului lui Thomas Cullinan despre Războiul Civil, despre un soldat rănit unionist care se refugiază într-o școală de fete din Virginia.

Una din surprizele serii a fost că juriul Cannes a adorat premiul pentru cel mai bun scenariu filmului „The Killing of a Sacred Deer” (co-scris de Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou) dar și filmului „You Were Never Really Here”, regizat de Lynne Ramsay.

Ținând cont că regizoarele Lynne Ramsay și Sofia Coppola nu au reușit să ia premiul cel mare înseamnă că Jane Campion rămâne singura regizoare care câștigă Palme D Or în cei 70 de ani de festival.

Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Joaquin Phoenix pentru „You Were Never Really Here”.

Premiul pentru cea mai bună actriță a fost acordat de către Irene Jacob și Paolo Sorrentino actriței de origine germană Diane Kruger pentru interpretarea din filmul lui Fatih Akin „In the Fade”.

La acceptarea premiului său, Kruger a transmis un mesaj pentru toți cei care, asemeni personajului său, „au supraviețuit unui act de terorism și care încearcă să se recompună și să își vadă de viață după ce au pierdut totul. Țineți minte că nu sunteți uitați.”

Regizorul rus Andrey Zvyagintsev a câștigat Premiul juriului pentru „Loveless”.

Premiul Camera d”Or, decernat pentru cel mai bun film din oricare secțiune a întregului festival, a mers către regizoarea Léonor Serraille pentru filmul „Jeune femme” (Montparnasse-Bienvenüe), care a avut premiera în secțiunea Un Certain Regard. Filmat la Paris, lungmetrajul surprinde povestea unei tinere franțuzoaice dezorientată în urma unei despărțiri recente.

Pedro Almodóvar a fost președintele juriului din 2017 printre ceilalți membri numărându-se regizoarea germană Maren Ade, actrița americană Jessica Chastain, actrița chineză Fan Bingbing, Agnès Jaoui, regozrul sud-coreean Park Chan-wook, actorul american Will Smith, regizorul italian Paolo Sorrentino și compozitorul francez Gabriel Yared.

COMPETIȚIE

Palme d”Or: „The Square” (Ruben Östlund)

Premiul special: Nicole Kidman

Grand Prix: „BPM (Beats Per Minute)” (Robin Campillo)

Premiul pentru cel mai bun regizor: Sofia Coppola, „The Beguiled”

Premiul pentru cel mai bun actor: Joaquin Phoenix, „You Were Never Really Here”

Premiul pentru cea mai bună actriță: Diane Kruger, „In the Fade”

Premiul juriului: „Loveless” (Andrey Zvyagintsev)

Premiul pentru cel mai bun scenariu — acordat la egalitate filmelor: „The Killing of a Sacred Deer” (Yorgos Lanthimos, Efthimis Filippou) și „You Were Never Really Here” (Lynne Ramsay)

ALTE PREMII

Camera d”Or: „Jeune femme” (Montparnasse-Bienvenüe) (Léonor Serraille)

Palme d”Or pentru Scurt Metraj: „Xiao Cheng Er Yue” (Qiu Yang)

Mențiune specială pentru Scurt Metraj: „Katto” (Teppo Airaksinen)

Premiul L’Oeil d’or: „Faces Places” (Visages Villages) (Agnès Varda și artistul JR)

Premiul Ecumenic al juriului: „Radiance” (Naomi Kawase)

UN CERTAIN REGARD

Premiul Un Certain Regard: „A Man of Integrity,” Mohammad Rasoulof

Cel mai bun regizor: Taylor Sheridan, „Wind River”

Premiul Juriului: Michel Franco, „April”s Daughter”

Cea mai bună interpretare: Jasmine Trinca, „Fortunata”

Premiul pentru Poezie Cinematografică: Mathieu Amalric, „Barbara”

Quinzaine des Réalisateurs

Premiul Art Cinema : „The Rider” (Chloe Zhao)

Premiul Societății Autorilor Dramaici și Compozitorilor – egalitate:”Lover for a Day” (Philippe Garrel) și „Let the Sunshine In” (Claire Denis)

Premiul Europa Cinemas Label: „A Ciambra” (Jonas Carpignano)

SEMAINE DE LA CRITIQUE

Marele Premiu: „Makala” (Emmanuel Gras)

Premiul pentru Viziune: „Gabriel and the Mountain” (Fellipe Barbosa)

Premiul Societății Autorilor Dramatici și Compozitorilor: „Ava” (Léa Mysius)

FIPRESCI

Competiție: „BPM (Beats Per Minute)”

Un Certain Regard: „Closeness” (Kantemir Balagov)

Quinzaine des Réalisateurs: „The Nothing Factory” (Pedro Pinho)

Filmele produse de Netflix s-a numărat printre noutățile acestei ediții a Festivalului de la Cannes, însă nici „Okja” sau „The Meyerowitz Stories” nu a obținut un premiu important, ceea ce nu constituie o surpriză, mai ales că Pedro Almodovar a fost extrem de critic față de prezența gigantului de stremng online la conferința de presă din deschiderea festivalului.

Un alt element de luat în considerare altărui de marele câștigător al Cannes 2017, „The Square” este actrița Elisabeth Moss, care are un rol în acest lungmetraj. Aceasta joacă atât în „The Handmaid”s Tale”, dar și în noua serie „Top of the Lake”, ce va fi lansată în acest an.

La conferința de presă de după gala festivalului au primat întebări legate de diversitate și reprezentare potrivit Variety. Actrița Jessica Chastain a avut mai multe nemulțumiri: „Dacă am avea povești despre femei, am avea personaje feminine mai autentice. Ce am învățat din această experiență este cum privește lumea femeile, ceea ce este profund deranjant pentru mine…Când vom avea mai multe povestitoare femei, vom avea mai multe femei pe care să le recunosc din viața de zi cu zi”, a spus Chastain plângându-se de faptul că au absentat genul de femei puternice, proactive din filmele incluse în competiție.

Regizoarea filmului „Toni Erdmann”, Maren Ade, a insistat la rândul său că „juriul nu a acordat premii femeilor pentru că sunt femei” și a exprimat că își dorește mai multe regizoare și subiecte adecvate acestora: „Pierdem foarte multe povești pe care le pot spune ele, nu doar despre personaje feminine, ci și despre viziunea lor asupra bărbaților.”

La rândul său, actrița chineză Fan Bingbing a declarat: „Vrem să încurajăm regizoarele să prezinte mai multe personaje feminine”, în timp ce Will Smith a afirmat: „Niște tipi negri chiar n-ar dăuna nimănui, dar vom discuta despre asta altă dată.”

12 zile de festival, sute de vedete și actori de primă mână, nume grele ale cinematografiei mondiale, iconicul covor roșu din fața Palais des Festivals et des Congrès de Cannes și 19 filme înscrise în competiție la cea de-a 70-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes.

Festivalul a luat sfârșit duminică seară cu gala de premiere. În competiția acestui an au fost incluse 19 filme, inclusiv cele ale lui Todd Haynes, Yorgos Lanthimos, Sofia Coppola, Michael Haneke și Lynne Ramsay și alții.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis